16 lacuri se revarsă unele în altele printr-un sistem impresionant de 92 de cascade unite și pot fi admirate datorită celor 7 trasee diferite care străbat parcul printr-un șir de poteci și poduri din lemn.
Când vine vorba de motive pentru vizitarea Parcului Național croat Plitvice, lista cuprinde argumente ușor de găsit, cum ar fi aura sălbatică a locului, cele 16 lacuri care se revarsă unele în altele printr-un sistem impresionant de 92 de cascade unite, cele șapte trasee diferite care străbat parcul printr-un șir de poteci și poduri din lemn, vegetația luxuriantă sau ecosistemul complex, cu fenomene carstice.
Una din cele peste 90 de cascade din zona Lacurilor Plitvice. Sursa foto Dan P. pentru tripadvisor
În 1979 Parcul Plitvice se alătură zonelor protejate de Patrimoniul Unesco, iar din 1998 scapă, în mod oficial, de statutul de teritoriu minat. Autoritățile croate au deminat Croația și au declarat că Parcul Plitvice a fost curățat de minele îngropate în timpul războiului dintre Croația și Serbia. Cu toate acestea, în momentul în care vizitați Parcul Plitvice este obligatoriu să nu vă abateți de la potecile marcate și să nu ieșiți din limitele parcului în zona montană din împrejurimi, întrucât există riscul unor mine nedezgropate, punctează Atlas Obscura.
Lacurile Plitvice, sălbăticie protejată
Parcul Național Plitvice Lakes. Sursa foto Visit Croatia
Cei peste 300 de kilometri pătrați sunt
fascinanți și o încântare pentru privitor, în special dacă veți alege ca
perioadă de vizitare extrasezonul. În timpul perioadei iunie-august, turiștii atrași
de peisajul care-ți taie respirația sunt mai mulți și accesul pe potecile
înguste din parc nu mai este la fel de plăcut din cauza aglomerației.
Unul dintre multele podețe de lemn din Parcul Plitvice. Sursa foto earthtrakkers.com
Parcul este deschis tot anul și poate fi vizitat
pe jos sau cu trenulețele electrice și vaporașele puse în mod gratuit la
dispoziția turiștilor în special în lunile de vară și toamna. Un detaliu atent
gândit de autorități constă în faptul că parcările principale ale Parcului
Plitvice, cea de la Intrarea 1 (Rastovača), unde se face
accesul la Lacurile Inferioare și cea de la Intrarea 2 (Hladovina), de la accesul către Lacurile Superioare, comunică între ele și sunt
accesibile cu trenulețul. Vaporașele și trenulețele circulă la fiecare jumătate
de oră, începând cu ora 8 și până seara la 19.
Înainte de a vizita parcul Plitvice trebuie să
știți că, în funcție de condițiile meteo, anumite porțiuni din traseu pot fi
restricționate și este important să luați în calcul specificul montan al zonei
și faptul că drumețiile printre lacuri și cascade se fac prin pădure, pe podețe
înguste și poduri din lemn construite deasupra apei, așadar alegeți un
echipament potrivit, format din încălțăminte adecvată drumețiilor montane, fără
pantofi ușori, sandale sau balerini.